Urgențele, în avangarda sistemului de sănătate

Mariana Minea,
redactor-șef EuRoComunitatea medicală

Să luăm în discuție câteva situații de dată recentă. Prima: un tânăr de 24 de ani ajunge la camera de gardă a unui spital dintr-o localitate sibiană cu plagă prin tăiere la nivelul antebrațului. Este operat, apoi intră în comă și moare. Părinții spun că ar fi vrut să-l transfere la un spital județean, dar că răspunsul medicului ar fi fost “ce-i fac acolo îi facem și noi”. Cauza decesului: hipoxie prin bronhospasm, pe fondul unui astm bronșic. Presa vuiește, internetul devine loc de vărsare a frustrărilor. Oamenii dau vina pe medici, pe sistem, pe mentalități. Ca de obicei, pierderea unui om “cu zile” devine picătura care umple paharul nemulțumirilor.

A doua situație: la începutul lunii septembrie, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor emite o recomandare prin care solicită intensificarea eforturilor pentru crearea de programe naționale de vaccinare împotriva HPV. Statisticile, atâtea câte sunt în România, spun că 3.000 de femei mor anual, în țara noastră, de cancer de col uterin. Rata de vaccinare în țările europene variază între 17 și 84%: Portugalia și Marea Britanie cu peste 80%, Franța cu 24%. În România, campania de vaccinare din 2008 a raportat o rată de vaccinare în cadrul grupului țintă (eleve) de… 3%. Campania de informare a dat greș și acest lucru nu ne miră, ținând cont de modul în care a fost realizată. Mai mult însă, HPV este ceva foarte vag, foarte departe pentru părinții care vor ce-i mai bun pentru adolescenții lor. Nu este nicidecum o urgență. „Pentru reuşita campaniei de vaccinare este nevoie mai degrabă de convingere, decât de impunere. Medicii români s-au bazat pe faptul că dacă ei recomandă acest lucru, atunci este lege. Dar lucrurile nu mai funcţionează aşa“, spunea dr. Victor Olsavszky, şeful reprezentanţei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, cu ocazia unei întâlniri organizată acum un an de Coaliţia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.

În urgență, lucrurile stau altfel. Se întâmplă accidente, discuțiile despre “cum îți așterni, așa dormi” nu-și mai au rostul. Rezultatul este simplu: pacientul trăiește sau nu, a fost redat familiei sau nu. Atunci când se întâmplă o tragedie, când viața îți este dată peste cap într-o fracțiune de secundă, medicul este privit, în continuare, ca un Dumnezeu. Viața ta este în mâinile lui. O schimbare atât de gravă și de brutală face ca medicul care tratează cazul de urgență să aibă o responsabilitate mai mare, mai acută, mai concretă decât a oricărui alt specialist din sistemul sanitar. Știu că nu spun un lucru nou. Totuși, discuția pe care am avut-o cu profesorul Mircea Beuran în pregătirea conferinței de la Târgu Mureș m-a făcut să realizez cât de expuși sunt acești medici în România. De la lipsa de materiale, de aparatură, de personal, și până la modul de organizare a sistemului – totul se întoarce împotriva medicului și, desigur, a pacientului. La foc continuu. În astfel de condiții, toată performanța de care sunt capabili specialiștii se “consumă” într-un volum uriaș de muncă și de frustrări. “Modul în care se rezolvă urgențele dă liniștea sistemului de sănătate”, spunea prof. dr. Beuran. Și, tocmai pentru un pic de tihnă, este nevoie de o reașezare a sistemului de urgență din spitalele românești.

4 Responses to Urgențele, în avangarda sistemului de sănătate

  1. Medic spune:

    De la obstetrician pana la anatomopatologul care inchide cercul, medicina este un organism care necesita functionarea sincronizata a tuturor partilor pentru a fi eficient. Urgenta este doar un „organ” al acestui „corp”, mai vizibil pentru ca trateaza probleme acute si, mai bine zis, pentru ca intr-un sistem de sanatate disfunctional Urgenta este paratraznetul prin care se descarca tot ce ar trebui facut de celelalte ramuri acum ineficiente. A sprijini urgenta preferential este un tratament paleativ al unei medicini bolnave.

    Schimbarea fundamentala in Romania ar trebui sa inlocuiasca perceptia sanatatii de „gaura neagra” financiara in aceea, reala, de producator de resurse. In loc sa numaram acele de seringa sau sa ne miram de costul unui serviciu medical ar trebui sa facem un pas mai departe si sa vedem ca x bani cheltuiti (as spune de fapt investiti) intr-un individ ofera de fapt societatii un numar de ani in care acest fost pacient, fiind productiv, plateste prin contributie/taxe etc o suma de fapt mult mai mare decat $ presupusi de actul medical initial.

    Atat timp cat sanatatea romaneasca va fi condusa de contabili miopi acest salt in perceptie va fi dificil.

  2. Mariana Minea spune:

    Sunt de acord cu dumneavoastra si imi place ca ati folosit cuvantul paratraznet. Nu indemn spre o sprijinire partinitoare a urgentei in fata altor ramuri, doar atrag atentia ca in Urgenta toate problemele sunt, intr-adevar, mai vizibile si mai „dureroase”.

  3. Doctor A. C. spune:

    Sunt medic, si este o absurditate faptul ca medicul de urgenta este privit ca avand o „responsabilitate mai mare, mai acută, mai concretă decât a oricărui alt specialist din sistemul sanitar”. In orice sistem normal, medicul de urgenta, chirurgul, internistul, medicul de familie si orice alt medic este LA FEL DE IMPORTANT! Pacat de perceptia asta romaneasca, in strainatate urgentistii sunt medici foarte draguti, eficienti, si colaboreaza excelenti cu toti ceilalti medici: internisti, cardiologi, chirurgi etc. Nu este cu nimic mai aparte medicina de urgenta fata de alte ramuri: si intr-o operatie de apendicita ai viata pacientului in mana, si cand prescrii insulina dintr-un cabinet privat etc. UN spital normal nu are diferentieri intre medici, anatomopatologul pe care nu il vede nimeni este foarte important, asa cum a spus si medicul care a comentat anterior.

  4. Mariana Minea spune:

    Sa ne intelegem: nu pledez in favoarea urgentistilor sau a chirurgilor care trateaza cazuri aduse in urgenta. Toate verigile si toate specialitatile sunt importante. Numai ca momentele critice fac cel mai adesea diferenta intre viata si moarte si de aici apar cele mai multe reclamatii, cele mai multe cazuri care ajung in mass-media. Pacientul este adus la spital in viata si aici se intampla ceva. Este un consum psihic mai mare si am inteles ca, in State, centrele de trauma duc lipsa de practicieni, tocmai pentru ca absolventii aleg domenii mai putin stresante, pentru aceiasi bani. De aceea am folosit expresia „responsabilitate concreta, acuta”. Intr-un sistem de sanatate subred, sanatatea fiecaruia mai depinde si de educatie, cand vine vorba de preventie sau de pacientul cronic. Intr-o urgenta majora insa, intr-un politraumatism, tragedia este mai mare si pentru ca aici se „simt” mai puternic problemele si lipsurile, contra cronometru.

Lasă un răspuns la Mariana Minea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No announcement available or all announcement expired.