Tag Archives: management

Conferința Regională „Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România” – Timișoara, 25-26 octombrie 2013

Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie și Fundația Amfiteatru, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara organizează o nouă conferință pe tema politraumei: 25-26 octombrie, Timișoara, Reghina Blue, Str. Cozia nr. 51-53.

Este cea de a patra manifestare din seria dedicată acestui subiect, după două evenimente naționale, în 2012, la Tg. Mureș și la București, și după conferința regională de la Iași, din martie 2013. Coordonatorii evenimentului sunt prof. dr. Mircea Beuran, președintele Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumatologie (coordonator național) și prof. dr. Doru Vâlceanu, UMF “Victor Babeș” Timișoara și șeful secției Chirurgie III de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Timișoara (coordonator regional).

Conferința este creditată de Colegiul Medicilor din România cu 7 puncte EMC.