Tag Archives: dementa

Proiect privind specializarea medicilor în domeniul îmbătrânirii cerebrale

1.399 de medici şi 2.093 de asistenţi din toată ţara au fost specializaţi să prevină, să prevadă şi să diagnosticheze îmbătrânirea cerebrală, în cadrul proiectului Brain Aging. Proiectul, creat din nevoia de a depista semnele precoce ale bolilor neurodegenerative, a fost finanțat din fonduri europene și s-a încheiat vineri, 31 mai.

După cum a explicat prof. dr. Luiza Spiru, președintele Fundației Ana Aslan Internațional, proiectul a vizat șapte specialități medicale:  „Este vorba de medicina de familie, neurologie, psihiatrie, geriatrie, medicină imagistică, medicină moleculară sau de laborator, şi a şaptea este de anestezie-terapie intensivă, pentru că de foarte multe ori accelerarea acestui fenomen se întâmplă după o succesiune de intervenţii chirurgicale cu anestezie generală.”