Tag Archives: BCG

Imunizarea contra TBC, oprită temporar, pentru analizarea situaţiei

Imunizarea contra tuberculozei cu produsul importat din Danemarca va fi oprită temporar, pentru evaluarea situaţiei de către experţi străini de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile, a decis, joi, Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat, joi, expertiză din partea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile (ECDC) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru evaluarea independentă a situaţiei create în urma vaccinării nou-născuţilor împotriva tuberculozei, informează Mediafax.