Tag Archives: autocar

Noi speranțe pentru victimele accidentelor din România – puncte tari și slabe ale asistenței de urgență

Accidentul de autocar din Muntenegru a readus pe micile ecrane vestele stacojii ale salvatorilor SMURD. Toată lumea știe că, atunci când se întâmplă o tragedie, medicii de pe ambulanță vor face tot posibilul să aducă pacientul în viață la spital. De data aceasta, și spitalele au fost pregătite pentru cei 29 de răniți. Cât de pregătiți sunt însă medicii din spitalele românești pentru sutele de cazuri complexe pe care le primesc în fiecare zi?

Au murit 18 persoane și alte 29 sunt rănite. Ziua de miercuri este declarată zi de doliu național. Dincolo de tragedie, de solidaritatea umană și de mobilizarea autorităților muntenegrene și române, rămân în discuție punctele slabe și puternice, de fiecare zi, ale sistemului de urgență autohton. Iată câteva dintre ele.

Puncte tari:

1. Sistemul de urgență prespital SMURD

În 2007, România adera la Uniunea Europeană, iar una dintre condițiile preaderării a fost aceasta: să-și pună la punct sistemul de asistență de urgență prespital. Regula fiind clară și având și liderul potrivit, pe medicul palestinian Raed Arafat, lucrurile s-au mișcat. Așa se face că, în marea nebuloasă care este sistemul de sănătate românesc, asistența de urgență “prespital” stă, cât de cât, bine: există o legislație clară și acceptată, există fonduri, un program de training, de înnoire a parcului de ambulanțe, există și o bună comunicare a rezultatelor.

Dar lupta contracronometru nu se termină odată cu aducerea pacientului la spital. Iar reușitele SMURD ar trebui continuate și dincolo de poarta unității medicale, adică acolo unde echipa de specialiști urmărește cazul timp de zile, săptămâni sau luni – atât cât este nevoie.

No announcement available or all announcement expired.