Statistica, de la William Cuceritorul la studiile clinice

Dr. Sever Cristian Oană, medic primar medicină de familie: „Acumularea de date statistice este condiţia prealabilă obligatorie pentru orice decizie raţională privind economia, finanţele, medicina şi societatea în general.”

După ce a cucerit Anglia la anul 1066, William Bastardul (doar în cronici e William Cuceritorul) a făcut două lucruri, importante în această ordine: 1) A construit Turnul Londrei şi 2) A ordonat primul recensământ complet din istorie. Ordinea acestor acţiuni este extrem de importantă, deoarece Turnul s-a dovedit salvator în timpul recensământului, când anglo-saxonii au vrut să-l cunoască mai îndeaproape pe cel care le-a deranjat tihna şi le-a numărat acareturile. Deşi nu absolvise London School of Economics, Regele avea şcoala vieţii, aşa că a trimis două rânduri de inspector: unii care făceau recensământul şi alţii care îi controlau pe recenzori. Cam ca în trenurile româneşti din zilele noastre.
Deşi statistica rezultată a fost legată frumos în piele şi era mai precisă decât Numerii din Vechiul Testament, în Cronicile Anglo-Saxone este cunoscută drept Cartea Judecăţii de Apoi (Doomsday Book). Asta pentru că Regele a stat apoi şi a judecat impozitele supuşilor pornind de la această bază de date. Se spune de către cronicari răutăcioşi că, în ultimii ani ai vieţii, când suferea de insomnie, Regele citea din această carte. Era, desigur, un act ratat, cum ar spune Freud, căci Regele se pregătea el însuşi să fie numărat la Judecata de Apoi.

Acord între oamenii de ştiinţă şi statisticieni

Acumularea de date statistice este condiţia prealabilă obligatorie pentru orice decizie raţională privind economia, finanţele, medicina şi societatea în general. Bazele de date statistice corecte reprezintă certitudinea pe care se bazează orice estimare serioasă a viitorului. Deşi, în esenţă, viitorul este imprevizibil, cu ajutorul statisticii putem stăpâni incertitudinea şi, parţial, anxietatea pe care o generează. Acumularea de date face ca observatori independenţi, cu mintea deschisă să conveargă spre adevăr. Când au puţine date, oamenii de ştiinţă şi statisticienii nu cad de acord şi sunt subiectivi; când au mormane de date ei cad de acord şi devin obiectivi. Am să ilustrez în continuare acest lucru cu un exemplu din medicină.

Primul studiu care e legat fumatul de cancerul bronhopulmonar

Încă din 1937, un studiu german de dimensiuni reduse sesizase existenţa unei corelaţii între fumat şi cancerul pulmonar. Dar cine să-l ia în serios când Eduard Bernays, nepotul de soră al lui Freud şi proaspăt angajat la American Tobacco, tocmai convinsese femeile să fumeze ca să-şi dovedească independenţa şi emanciparea. Lumea medicală era de acord că poluarea industrială şi auto sunt vinovaţii exclusivi.  Austin Bradford Hill împreună cu Richard Doll au vrut să verifice care era totuşi cauza principală a cancerului pulmonar. Ei au intervievat pacienţii cu şi respectiv fără cancer pulmonar din 20 de spitale londoneze. Rezultatele, publicate în 1950, erau şocant de clare. Din 649 de bărbaţi cu cancer pulmonar, doar 2 nu fumau, iar dintre fumători majoritatea fumau mai mult de un pachet pe zi.

Cu toate că s-a bucurat de atenţia excesivă a presei, studiul nu a convins comunitatea medicală, care l-a acuzat că este minor, retrospectiv şi nu spune de fapt nimic despre cauză şi despre riscul fumătorilor de a face cancer pulmonar. Pentru a tranşa problema, cei doi s-au hotărât să facă un studiu prospectiv pe un lot considerabil mai mare. Ei au chestionat un număr de 40.000 de medici britanici privind obiceiul fumatului şi i-au urmărit timp de 5 ani. Rezultatul a fost la fel de clar, fumătorii aveau o probabilitate de 24 de ori mai mare să se îmbolnăvească de cancer pulmonar, faţă de nefumători. De această dată medicii au fost convinşi, dar s-au opus statisticienii care au considerat că asocierea dintre fumat şi cancer nu înseamnă cauzalitate. Au fost elaborate tot felul de teorii precum că un factor genetic îţi induce atât dorinţa de a fuma cât şi cancerul pulmonar.

Factor de mediu sau factor genetic?

În acest punct al dezbaterii, intervenţia medicinii experimentale a fost decisivă: „nu există nicio dovadă că un carcinom bronhogenic diagnosticat după vârsta de 50 de ani a debutat la 18 ani, vârsta medie la care încep oamenii să fumeze, şi de aceea refuzăm să mai discutăm pe această temă.” Presupusul factor genetic ar fi trebuit să se răspândească rapid mai ales printre fumători, să producă cancer pe pielea şoriceilor dar nu în plămânii oamenilor, să scadă cu vârsta la cei ce s-au lăsat de fumat, să fie mai probabil la bărbaţi decât la femei, şi de 60 de ori mai prevalent la cei ce fumează peste 2 pachete pe zi. Cam mult pentru un factor genetic, dar perfect fezabil pentru un factor de mediu.
Principalul rezultat al acestor cercetări a fost faptul că industria tutunului a introdus filtrul la ţigarete. Majoritatea filtrelor conţineau azbest! A fost nevoie de alţi ani de cercetări şi controverse până s-a lămurit rolul azbestului în carcinogeneză. A trebuit să moară două generaţii de fumători până când fumatul a fost interzis în locurile publice în Europa şi America. Acesta a fost preţul plătit pentru neglijarea sau interpretarea greşită a datelor statistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *