Dr. Vasile Cepoi: „O schimbare majoră a unui sistem nu se poate face de pe o zi pe alta”

Ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi

Am stat e vorbă cu ministrul sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, despre punctele nevralgice ale sistemului sanitar din România şi despre principalii piloni pe care se construieşte viitorul proiect de Lege a sănătăţii.

Eurocomunitateamedicala: Cum apreciaţi necesitatea elaborării unei noi legi a sănătăţii şi care ar fi direcţiile principale pe care ar trebui să le aibă noul proiect?

Dr. Vasile Cepoi: Sistemul de sănătate este într-o criză perpetuă, dar în momentul de faţă se pare că a atins un apogeu al crizei, încât necesitatea de a modifica punctele esenţiale este imperioasă deoarece orice alte măsuri de cosmetizare a sistemului se pare că nu mai pot da rezultate. Acest lucru a determinat decizia politică de a elabora o nouă lege a sănătăţii. Principalele puncte asupra cărora legea va acţiona sunt: 1. sistemul de asigurări de sănătate, 2. o reorganizare a spitalelor, 3. revigorarea sau redefinirea asistenţei medicale primare, de familie, al cărei rol trebuie să crească foarte mult, atât în ceea ce priveşte medicina omului sănătos, cunoaşterea stării de sănătate, cât şi în ceea ce priveşte monitorizarea bolilor cronice, care actualmente reprezintă principala problemă de sănătate publică. Şi evident, 4. creşterea calităţii serviciilor medicale – de fapt, implementarea unui sistem de management al calităţii serviciilor medicale, pentru că această aşa-zisă creştere a calităţii nu se poate realiza în afara unui sistem care să permită acest lucru.

Să începem cu primul punct.

Referitor la sistemul asigurărilor de sănătate, trebuie să ne decidem care model sau tip de asigurări de sănătate vrem să-l promovăm: există varianta unui sistem de asigurări de sănătate public, cel de acum, a unui sistem de asigurări de sănătate privat, despre care s-a discutat şi reacţia socială a fost de împotrivire şi un sistem în care cele două modalităţi de asigurări, privat şi public, să intre într-o competiţie reală şi corectă. Din discuţiile pe care le-am avut până în prezent s-a desprins ideea sau opţiunea pentru un sistem mixt – public şi privat. Asta înseamnă că atât sistemul public, cât şi cel privat, să poată să asigure pachetul de servicii medicale de bază şi pachetul de servicii medicale suplimentar şi complementar. Se cheamă un pachet de servicii medicale de sănătate substitutiv (pachetul de bază îl poate acorda toată lumea), suplimentar şi complementar (de asemenea). Opţiunea pentru această variantă oferă posibilitatea ca fiecare persoană să se asigure acolo unde are încredere mai mare şi se va dezvolta mai mult sau mai puţin unul din cele două sisteme, în funcţie de orientarea populaţiei. Populaţia va decide dacă se va dezvolta sistemul public sau sistemul privat.

De ce reorganizarea spitalelor publice?

În legătură cu organizarea spitalelor, principala problemă se referă la faptul că actualmente spitalele sunt considerate unităţi bugetare, ceea ce face ca managementul lor să fie destul de rigid, cu consecinţe destul de grave, dacă vreţi. Faptul că, în momentul de faţă, posturile sunt blocate şi spitalele nu-şi pot angaja personalul de care au nevoie este determinat de condiţia lor de unitate bugetară. Faptul că salarizarea este conform legii salarizării şi nu permite o diferenţiere în funcţie de competenţă, de complexitate, de volumul de muncă ale fiecărui profesionist din sănătate este o consecinţă. De asemenea, faptul că nu se poate realiza o activitate de asistenţă medicală privată în cadrul unui spital public, cu posibilitatea remunerării medicilor care-şi desfăşoară activitatea această activitate determină ca aceştia să desfăşoare o activitate privată în afara spitalului, cu pierderi atât pentru spital şi cu posibilitatea unei concurenţe neloiale. Şi se discută adesea despre faptul că pacientul este taxat în privat şi rezolvat în public sau faptul că spitalele private , care au dezvoltat doar servicii medicale de nişă – atunci când un caz devine grav, îl transferă într-un spital public şi aşa mai departe. Deci toate aceste lucruri care au apărut ca o modalitate perversă la reglementările pe care sistemul le are la ora actuală aduc disfuncţionalităţi şi determină instaisfacţii în sistemul de sănătate.

Transformarea spitalelor în fundaţii  responsabilizează cumva mai mult managerii de spitale…

Evident, această transformare a spitalelor în fundaţii dă o mai mare flexibilitate, o mai mare libertate managerială, dar şi o responsabilitate mult mai mare. Dacă până acum managerul de spital putea să spună “Aşa zice legea, n-am ce să fac”, de-aici în colo, dacă se transformă într-o astfel de structură nebugetară, atunci nu mai poate să dea acest răspuns, atunci este direct responsabil.

Au medicii instrumentele necesare ca să facă faţă acestei responsabilităţi?

Managerul de spital nu trebuie să fie medic numaidecât, trebuie să fie o persoană care să ştie management, sigur, trebuie să ştie management în sănătate. Nu cred că cineva care nu cunoaşte, nu are experienţă în sistemul de sănătate poate să managerieze corect, chiar dacă are studii de management. Cum nu cred că cineva care are experienţă în managentul de sănătate ar avea succes în managementul agricol, aşa nu cred nici că e posibil invers.

Ar mai fi două puncte vizate de lege.

Referitor la medicina primară: vreau să reţinem faptul că aceasta ar trebui implicată mai mult în programe de profilaxie primară şi trebuie implicată în primul rând în cunoaşterea şi în supravegherea stării de sănătate a populaţiei. Medicul de familie este cel care se ocupă de sănătate şi nu de boli.

Referitor la calitate, s-a discutat foarte mult în proiectul care a fost retras despre faptul că acea autoritate care se ocupa de calitate la nivel naţional ar fi un alt Minister al Sănătăţii (ANCIS). Este o înţelegere greşită a acestui concept, pentru că de fapt, această autoritate este un evaluator al sistemului, ea face o radiografie a sistemului şi pune la dispoziţia decidenţilor din sistem şi a pacienţilor informaţiile necesare pentru a alege un furnizor sau altul, pentru a încheia un contract cu acest furnizor sau cu altul. Şi, de asemenea, informaţii care pot fi utile în dezvoltarea sistemului de programe a Ministerului Sănătăţii.

Ce părere aveţi despre propunerea Amfiteatrului de Sănătate privind Casele regionale de asigurări de sănătate?

Propunerea făcută de participanţii la conferinţa de la Sinaia a preluat în mare parte opiniile celorlalţi interlocutori pe care i-am avut în aceste consultări pe care le-am purtat înainte de a purcede la elaborarea proiectului de lege, şi anume prevede această posibilitate a unei competiţii între sistemul public şi privat. Acolo s-a intrat chiar în detalii tehnice de elaborare a sistemului, fără un studiu de impact şi fără o analiză detaliată dacă toate propunerile acolo sunt de acceptat, dar a confirmat încă o dată că dezvoltarea unui sistem de asigurări care să permită opţiunea pentru o asigurare publică sau o asigurare privată este cea care este cel mai mult dorită şi cu atât sunt mai valoroase aceste concluzii cu cât ele au rezultat din dezbaterile la care au participat specialişti în domeniiu, manageri de sănătate, medici practicieni, deci oameni care au o preocupare zilnică privind sistemul de sănătate.

Cum vedeţi Amfiteatrul de Sănătate şi ideea de a discuţii în cadrul acestor conferinţe între medici/manageri din sănătate?

Aceste conferinţe organizate de diferite organizaţii non-profit neguvernamentale sunt extrem de utile pentru că ele creează un mediu de dezbatere şi o relaţionare între decidenţi şi practicieni. Fundaţia Amfiteatru a organizat foarte multe astfel de manifestări şi s-a constituit ca un mediator între decidenţii din sănătate şi practicieni. A încercat să spijine înţelegerea legislaţiei de către practicieni, de către manageri şi să transmită, să fie o cale de feedback, dacă vreţi, între cei care aplică legislaţia şi cei care elaborează politicile de sănătate.

Spuneaţi la un moment dat că, odată stabilit proiectul noii legi, va dura patru ani până la implementarea lui.

O schimbare majoră a unui sistem, aşa cum este cea pe care ne-o propunem acum, nu se poate face de pe o zi pe alta. Sigur că legea se va aplica din prima zi, dar o funcționare bună a sistemului pe baza noii legi nu se poate realiza brusc, pentru că asta presupune schimbări de comportament, de la pacient, care va trebui convins să-şi crească încrederea în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală de ambulator, reducerea adresabilităţii la spital, până la acceptarea responsabilităţii unui manager de spital care nu mai este ţinut în frâu, nu mai este încorsetat, dar nici apărat de o legislaţie bugetară şi până la funcţionarea unui sistem de asigurări în care asiguratorii publici şi asiguratorii privaţi sunt într-o competiţie reală, asta presupune multe modificări, de la modificări de mentalitate, până la învăţarea unor mecanisme de funcţionare şi deschiderea unor căi de comunicare. Şi procesul, după părerea mea, este îndelungat, nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta, problema este ca să existe consecvenţă în aplicarea lui şi să nu se facă modificări normative de la o zi la alta, ci să se aştepte ca fiecare prevedere, mecanism pe care legea aceasta îl va pune în funcţiune să înceapă funcţioneze bine, să nu-l oprim înainte de a-l lăsa să-şi producă efectele pe care le dorim.

One Response to Dr. Vasile Cepoi: „O schimbare majoră a unui sistem nu se poate face de pe o zi pe alta”

  1. Emilian Stoicesu spune:

    DOMNULE MINISTR DR.VASILE CEPOI,
    mult stimate coleg,sunt Dr.Emilian Stoicescu,pensionar,domiciliat in Iasi,str.Vasile Lupu nr.83 sc. A.ap.4 am 2 intrebari:
    1.persoanele ce benificiaza de legea 189/2000 vor plati coplata?aceasta a fost abrogata?
    2.am invatat dela onorabili mei profesori,odihneascase in pace, ca medici nu primesc bani dela confrati,deci nu platesc consultatia,noi medici pensionari vom plati coplata?
    Multumesc cu anticipatie pentru raspun.Cu deosebit respect Dr.E,Stoicescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *