Managementul calității sau calitatea managementului în sistemul sanitar românesc

În actualul context al sistemului sanitar românesc, se simte din ce în ce mai des nevoia unei aprecieri calitative a actului medical.

Dr. Sorin Ungureanu
Medic specialist chirurg,
Doctor în științe medicale Universitatea “La Sapienza”, Roma, Italia

Serviciile medicale, ca orice serviciu public, au în componenta lor atât un prestator, reprezentat de personalul medical, cât și un cadru în care se desfășoară activitatea acestora. De aceea, pentru o gestionare calitativă a acestor servicii, trebuie ținut cont, pe de o parte, de calitatea actului medical în sine, iar pe de altă parte de modul în care este gestionată resursa materială, prin intermediul căreia sunt furnizate  serviciile respective.

Ca și în cazul producerii unui bun material – un autoturism, de exemplu – pentru furnizarea unui serviciu, fie el și medical, constatăm că este nevoie de un concept, de un proiect, de o fabrică, de materii prime și de forță de muncă. Partea conceptuală, de proiectare și de organizare, intră în competența instituțiilor statului, reprezentate de Ministerul Sănătății, de casele de asigurări și de direcțiile sanitare. Aceste instituții sunt responsabile, pe lângă elaborarea și aplicarea politicilor sanitare, de asigurarea resurselor materiale și de controlul modului în care acestea sunt folosite. În același timp, împreună cu asociațiile profesionale, organismele centrale sunt răspunzatoare de elaborarea protocoalelor diagnostice și terapeutice, care să reprezinte scheletul pe care se construiește un act medical de calitate.

Nevoia de protocoale diagnostice

Protocoalele diagnostice trebuie să fie cât mai clare și mai simple, standardizate, universal valabile în sistemul sanitar românesc, care să dea unitate modului de abordare a cazurilor, astfel încât aceeași patologie să fie diagnosticată în funcție de aceleași criterii și prin aceleași explorari, atât la Arad cât și la Constanța, atât la Baia Mare cât și la Alexandria. Statutul nostru de țară membră a Uniunii Europene ne obligă să ne aliniem și standardelor europene, astfel încât diagnosticul unei afecțiuni să se pună prin aceleași mijloace atât la București, cât și la Londra, Roma, Paris sau Viena. Acest lucru pare simplu, datorită modului liber de transmitere a informației și a faptului că marea majoritate a medicilor sunt permanent la curent cu noutățile din domeniul medical. Din păcate, protocoalele sunt insuficiente, neacoperind toata patologia obișnuită, iar acolo unde există, sunt sub forma unor ghiduri, de cele mai multe ori chiar mai stufoase decât tratatele de specialitate. Există, totuși, în multe unități sanitare, protocoale create pe plan local, pe baza ghidurilor existente, dar într-un mod subiectiv, neunitar.

Faţă de aceste protocoale, sunt discuții în special cu privire la dictonul care afirmă că “nu există boli, există bolnavi!” Se consideră, pe bună dreptate, că manifestările clinice diferă de la caz la caz. Totuși, experiența altor state arată că, indiferent de pacient, există anumite criterii valabile în toate cazurile. Aceste protocoale nu trebuie să fie restrictive pentru medic, ci doar orientative. Rămâne la latitudinea fiecăruia sa le foloseasca ad-litteram sau să le adapteze! Rezultatul va consta în posibilitatea aprecierii, dupa acest criteriu, a eficienței activității fiecărui medic, adică a calității prestației acestuia – elaborarea și implementarea protocoalelor ținând de calitatea managementului.

Ce preț are sănătatea?

Din păcate, în cadrul instituțiilor medicale (mai ales în spitale, atât publice, cât și private), calitatea managementului este apreciată, de cele mai multe ori, doar în funcţie de factorul economic. Încadrarea în buget, echilibrul între venituri și cheltuieli ș.a.m.d. sunt factori determinanți în clasificarea unei echipe manageriale ca fiind performantă sau nu. Se omite faptul că unitățile sanitare nu sunt fabrici… Produsul acestora nu poate fi apreciat prin ecuația prețul de vanzare minus cel de producție egal profitul. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: sănătatea nu are preț. Dar obținerea, respectiv păstrarea ei, se fac cu un anume preț, mai mare sau mai mic, în funcție exact de cei doi factori în discuție: calitatea actului medical și managementul de calitate al acestuia. Actualul mod de finanțare, în condițiile absenței unui pachet minimal de servicii, fie prin plata în sumă fixă, pe caz rezolvat, fie în funcție de complexitatea cazului, prin sistemul DRG (o preluare neadaptată la realitățile românești a sistemului australian), aruncă buna finalizare a cazului în curtea unor calcule seci, contabile. Pentru a se “acoperi” de hârtii, medicii au tendința de a face un exces în prescrierea investigațiilor paraclinice. Conform unor statistici, doar cca. 25% dintre investigatiile paraclinice prescrise au valori modificate, cu semnificație patologică. Asta înseamnă risipirea resurselor în detrimentul tratamentului.

Nevoia de protocoale terapeutice

Vorbind despre protocoalele terapeutice, acestea sunt standardizate doar pentru afecțiunile cronice și în special pentru cele cuprinse în programele naționale. Din păcate, acestea nu sunt permanent actualizate, conținand, și datorită unor restrângeri de ordin financiar, principii active depășite, dintre care unele nu se mai produc decât la comandă, fapt care duce la discontinuități în aprovizionare. După opinia mea, aceasta este una din principalele cauze care, asociată cu lipsa de interes și de implicare a factorilor decizionali, au generat așa-numita criză a medicamentelor. Absența protocoalelor clare favorizează, în același timp, și risipa.

Utilizarea tehnicilor și medicamentelor de ultima generatie este prohibita prin prețul ridicat al acestora. Un bun management al calității actului medical este, în acest caz, obligatoriu și ar trebui făcut ținând cont de costurile totale pe care acesta le presupune. Astfel s-ar constata și demonstra că, de multe ori, utilizarea unui medicament mai scump se poate dovedi a fi o masură mai ieftina din punct de vedere financiar prin, de exemplu, numărul mai mic de doze care trebuie administrate, numărul mai mic de zile de spitalizare necesare și, poate, mai puține efecte adverse care trebuie tratate (având, și acestea, costurile lor). De asemenea, reintegrarea socială și profesională mai rapidă a pacientului poate scădea, la rândul său, costurile pe care trebuie să le suporte sistemul.
Managementul calității este o noțiune din ce în ce mai des folosită, din fericire, în discursul responsabililor de buna desfășurare a activității medicale. Exemplele de mai sus reprezintă doar o mică parte a argumentelor care să susțină necesitatea unei asemenea întreprinderi. Un act medical de calitate se poate obține, după părerea mea, atât printr-un management riguros și eficient al calității actului medical în sine, cât și printr-o calitate crescută a managementului resurselor umane și materiale implicate în asigurarea sănătății populației. În contextul descentralizarii administrării spitalelor și, prin aceasta, expunerii lor în fața influențelor politice locale și deciziilor, uneori discreționare, ale managerilor (care, din păcate, nu se dovedesc întotdeauna a fi în concordanță cu ce este necesar pentru un act medical de calitate), se simte nevoia existenței unui organism centralizat care să îndeplineasca acest, putem să-l numim, control.

One Response to Managementul calității sau calitatea managementului în sistemul sanitar românesc

  1. Medic spune:

    Bravo, un articol tintind direct o problema de baza in medicina romaneasca: lipsa de standardizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *