Ce-a de-a patra editie a Forumului International pentru Turismul de Sanatate va avea loc in Bucuresti in perioada 21 – 23 martie 2014!

Fundatia Amfiteatru si Colegiul Medicilor din Romania organizeaza cea de-a patra editie a Forumului International pentru Turismul de Sanatate. Precedentele editii au determinat o ampla dezbatere la nivelul autoritatilor si specialistilor din tara si strainatate influentand demersuri concrete in privinta definirii strategiei si evolutiei turismului de sanatate in Romania.

Ca urmare a acestor dezbateri si analize in Guvernul Romaniei s-a aprobat Memorandumul privind Dezvoltarea si promovarea turismului de sanatate. Activitatea grupului de lucru interministerial  prevazut  in memorandum are in vedere inlaturarea disfunctionalitatilor care afecteaza domeniul si consolidarea produselor turistice de sanatate din tara noastra iar elementele  importante ale programului guvernamental vor fi prezentate  in cadrul evenimentului.

Potentialul recunoscut al Romaniei pentru turismul de sanatate poate fi afectat pozitiv sau negativ de schimbarile produse in mediul international. Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2009 privind aplicarea drepturilor pacientilor in cadrul asistentei medicale trans-frontaliere poate fi considerata o mare sansa pentru tara noastra dar, totodata si o posibila cale de migrare a acestor oportunitati  nationale catre alte zone daca nu exista preocupare pentru calitate si utilizarea superioara prin inovare si retehnologizare a  structurilor si instalatiilor existente, marketing adecvat, preocupare pentru dezvoltarea capitalului uman.Pe plan international  turismul de sanatate reprezinta unul din domeniile cu dinamica foarte ridicata  iar  studiile de specialitate sunt extrem de optimiste in ceea ce priveste viitorul domeniului.

Editia a patra a forumului  se va focusa pe promovarea concreta a  potentialului turismului medical in Romania din perpectiva ultimelor tendinte si orientari stiintifice si profesionale, a cerintelor pietei europene si internationale, a avantajelor competitive pe care Romania le ofera. In cadrul evenimentului se vor dezbate teme de interes major pentru dezvoltarea turismului medical  precum importanta medicine centrate pe pacient sau rolul parteneriatelor transfrontaliere in promovarea destinatiilor de turism medical. Se va acorda o atentie deosebita promovarii Romaniei ca destinatie de turism medical si se vor aduce in atentia participantilor domeniile in care suntem competitive.

 

La eveniment vor participa reprezentanti ai autoritatilor publice din Romania, ai organismelor internationale, specialisti romani si straini, exponenti importanti din domeniul sanatatii si turismului, asiguratori, etc.

 

Evenimentul va avea loc in perioada 21 – 23 martie 2014 la Bucuresti.

 

Agenda evenimentului si informatii legate de inscriere pot fi regasite pe site – ul www.turismuldesanatate.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *