Aspecte ale relaţiei medic-pacient în sistemul medical privat

Asist. univ. dr. Sorin Păun, medic primar chirurg, doctor în medicină, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti

Bazată pe principiile practicii medicale curente, relaţia medic pacient în sistemul medical privat ar trebui, totuşi, să aducă ceva în plus celor două părţi implicate în actul medical: pacientului un plus de confort şi siguranţă în demersurile diagnostice şi terapeutice ce îi sunt adresate, medicului o recunoaştere sporită a valorii muncii sale şi o creştere a prestigiului nobilei sale activităţi.

Pacientului, împovărat de suferinţa bolii sale, i s-ar putea oferi un confort sporit prin creşterea timpului alocat atenţiei medicale pe care o solicită dar şi prin condiţii hoteliere cu standard ridicat – în acest mod, percepţia sa asupra actului medical ar fi una mai puţin pesimistă şi mult mai aproape de prevederile Legii 46/2003.

Pe de altă parte, medicului i s-ar putea oferi măcar iluzia unei recompense morale şi materiale mai aproape de percepţia sa de activitate specială precum şi şansa efectuării unui act medical corect, complet şi în condiţii de mai mare siguranţă tehnico-materială – în acest fel, demnitatea sa profesională capătă un plus.

Cum se înclină balanţa între aşteptări şi rezultate

Altfel, costul crescut al serviciului medical privat poate determina şi percepţia unei relaţii contractuale patrimoniale pacient-medic – pacientul ştie că „va cumpăra” servicii medicale de calitate, de înaltă performanţă şi se aşteaptă ca să primească rezultatele scontate. Aici poate exista o discordanţă între cele două părţi, medicul fiind obligat în activitatea sa doar de diligenţele pe care le face, nu de rezultatul muncii sale. Litigiul dintre cele două părţi apare când balanţa dintre aşteptări şi rezultate închină prea mult de partea aşteptărilor, cel mai adesea fără o bază ştiinţifică din partea pacientului dar motivată pertinent de plata efectuată. Acest prag de apariţie al litigiului este, însă, ridicat: condiţiile hoteliere acordate, timpul alocat de personalul medical, informarea completă asupra avantajelor pe care pacientul le dobândeşte prin achiziţionarea serviciului privat de sănătate, toate acestea fac să ridice suficient de mult pragul de apariţiea nemulţumirii beneficiarului de servicii de sănătate. Un astfel de prag este reprezentat adesea de erori medicale majore imputabile indubitabil personalului medical.

3 Responses to Aspecte ale relaţiei medic-pacient în sistemul medical privat

  1. Medic spune:

    „şi mult mai aproape de prevederile Legii 46/2003.”…

    Atunci cand doresti o comunicare eficienta fiecare cuvant trebuie sa aiba un rol clar. Medicina nu este poezie sau literatura, este stiinta. Stiinta presupune claritate, claritatea vine din 1. identificarea mesajului 2. transmiterea acestuia standardizat. Textul citat mai sus este inutil.

    Draga Dr. Paun, satisfactia unui pacient tine de 1. rezolvarea eficienta a pb sale + 2. perceptia sa asupra acestei rezolvari. Primul pct tine de stiinta, al doilea de comunicare. Cazarea bolnavului la 5 stele sau un lecture de 90 minute sunt aspecte tangentiale care ricoseaza pe miezul problemei.

    Autonomy, beneficence, non maleficence, justice.

    Cuvintele acestea 4 constituie nucleul care inlocuieste cu succes toata vorbaria pretentioasa cu iz de literatura din articol.

    Claritate si concizie, asta lipseste acestui popor la oricare nivel ar fi analizat.

    cu respect,
    conform legii bunului simt

    • Sorin Paun spune:

      Comentariul postat este pertinent si merita insusit in mare parte.
      Ar fi extraordinar daca relatia medic – pacient ar respecta algoritmi preluati din matematica, de tipul 1+2: intotdeauna, rezultatul adunarii ar fi exact. Din pacate, realitatea sta altfel…

      Cu respect Dragului Dr. Medic,
      conform legii bunului simt

      SEMNAT: Asist.Univ.Dr. Sorin Paun, medic primar chirurg, doctor in medicina, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

  2. Natalia Gizea spune:

    – Cu tot respectul D-nul Dr. daca toti medici din Romania ar gindi ca dv. dar ce te faci cind mergi la medicul de fam motivat de o boala serioasa ,iar medicul te intraba ” ce-ati mai facut ?doriti ceva?”deci nici-o discutie medic-pacient ,care sa explice prezenta pacientului in cabinet. Pt.acest fapt desi sufar de o boala incurabila prefer sa stau acasa ,si sa nu mai trec pragul unui cabinet medical .As dori sa va rog ,cu tot respectul ,sa va cunosc personal si in limita timpului dvs. sa-mi acordati o consultati de specialitate ,urologie. Va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *