5 puncte nevralgice ale asistenței de urgență în spital – analiza și propunerile specialiștilor

Pacientul adus în cel mai scurt timp posibil de Ambulanță la Unitatea de Primire Urgență nu este încă salvat. El este preluat de segmentul spitalicesc al asistenței de urgență, adică de partea care se confruntă cu cele mai mari provocări privind finanțarea, personalul, dotările tehnice și organizarea. Mai ales politraumatismul (urgența care afectează mai mult de două organe) este o provocare pentru medicii chirurgi nevoiți să improvizeze.
Urgențelor în spital nu li s-a acordat până acum suficientă atenție. Sunt o serie de probleme care fac ca investițiile care s-au făcut în prespital să nu fie finalizate corespunzător”, a spus dr. Vasile Cepoi, din postura de ministru al Sănătății, pe 23 septembrie, cu ocazia Conferinței Naționale “Excelență în sistemul medical de urgență în spitalele din România”.
Nu vrem să intrăm în conflict cu nimeni, apreciem eforturile colegilor de pe Ambulanță și îi respectăm, dar trebuie să se înțeleagă că la un moment dat s-ar putea să nu mai aibă unde duce bolnavul”, a spus și prof. dr. Mircea Beuran, șeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) și președintele Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumatologie.

Conferința a fost organizată de Fundația Amfiteatru și de EuRoComunitatea medicală, în parteneriat cu Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie. Iată câteva dintre problemele ridicate în cadrul discuțiilor și soluțiile propuse “la cald”.

1. Problema subfinanțării cazurilor de urgență în spital

Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătății (la data desfășurării conferinței): “La ora actuală noi finanțăm spitalele de acuți prin mecanismul DRG, ale cărui păcate le recunoaște toată lumea, păcatul principal fiind acela că valorile relative pe baza cărora se calculează indicele de cost, tariful pe caz ponderat (n.r. și care se decontează spitalului), nu corespund realității. Ele nu reflectă corect consumul de resurse necesar rezolvării unui caz, din cauză că modul de înregistrare a cheltuielilor în sistemul nostru diferă de cel australian, după care s-a luat modelul. S-a încercat o românizare a modelului, din păcate aritmetică, nu medicală și, ca urmare, nu obținem rezultate corecte. Specialități de tip recuperare sau dermatologie, de exemplu, întrețin specialități chirurgicale sau specialități cu un consum mare de resurse, de aceea nu ne permitem nici măcar să facem o reorganizare corectă a structurilor spitalicești, a numărului de paturi din spital.
Pentru aceasta începe să se deruleze un proiect pe fonduri structurale care, într-o perioadă de un an, va trebui să ne ofere o imagine a cheltuielilor reale din spital, pe boală, pe pacient. Efectele acestea se vor vedea însă în timp, iar problemele sunt astăzi, noi trebuie să găsim soluții pentru moment. Și aici intervine proiectul acesta de lege care propune, printre altele, o separare a modului de finanțare – vom prelua urgența, inclusiv ambulanța la bugetul de stat și vom transfera diabetul, cancerul etc. la fondul de asigurări de sănătate. Ca să putem prelua urgența în spital, am gândit lucrurile în felul următor: componenta de urgență care presupune cheltuieli mult mai mari decât tariful pe caz ponderat va trebui să fie preluată pe un program al Ministerului Sănătății, finanțat din bugetul de stat. Asta înseamnă că un pacient internat în urgență va fi decontat de Casa de Asigurări la tariful pe caz ponderat, la care se vor adăuga sumele necesare pentru a se rezolva aspectele de urgență care scot cazul respectiv din media cazurilor rezolvate în spital. Așa cum avem programul pentru infarct de miocard, în cadrul căruia Ministerul plătește stenturile, așa se va întâmpla și cu cazurile acestea grave de urgență care dezechilibrează calculul pe medie. Aceasta presupune o modificare legislativă. Cât privește realizarea echilibrului financiar în spital, aceasta ține de managementul spitalului, de stabilirea priorităților, pentru că proiectul legii sănătății crește responsabilitatea managementului spitalului prin creșterea autonomiei – prin autoguvernare.”

2. Organizarea rețelei de urgență spitalicească pe criterii de competență – încă nu există un protocol de transfer a pacientului în urgență către unitatea spitalicească cea mai potrivită pentru a-i acorda îngrijire, unitate care poate să nu fie cea mai apropiată geografic.

Prof. dr. Mircea Beuran, șeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgență București: „Ar trebui stabilit că, la ora actuală, țara poate să țină un număr X de spitale de urgență, iar atunci când avem o urgență, acolo să o ducem.”

Prof. dr. Dan Sabău, șeful Clinicii Chirurgie Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu: „Foarte curând vom transporta pacienții cu elicopterul în Austria (n.r. pentru că în România nu vom mai avea unde), iar austriacul nu va face acest lucru ca să facă un bine României, ci ca să-i ia bani. Ar trebui să articulăm lucrurile ca să facem ceva constructiv.”

3. Interfața dintre UPU și spital – despre nevoia de protocoale privind preluarea în spital a bolnavului adus în unitatea de primire urgențe

Prof. dr. Sanda Maria Copotoiu, spitalul Clinic Județean Tg Mureș: „Există studii care au arătat că momentele vulnerabile ale pacientului sunt la “handing over”, la transmiterea pacientului. Cele mai multe vicii în Japonia, în Elveția, în Marea Britanie, în Australia și în Noua Zeelandă apar din cauza problemelor de comunicare. Dacă protocoalele ar exista și în materie de comunicare, cel puțin o parte din problemele care ajung să devină litigii s-ar acoperi.”

Dr. Vasile Cepoi: „Unele lucruri nu țin de legislație, ci de protocoale și de comportamentul oamenilor din sistem.”

Dr. Marius Anastasiu, secretar general al Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumatologie: “În Vest este o dispută continuă – cine este team leaderul echipei de urgență? În Franța este anestezistul, în SUA este chirurgul cu pregătire în ATI și în traumă. La noi e o zona gri – cine decide?”

4. Problema personalului insuficient și aparaturii insuficiente

Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătății și coordonatorul SMURD: „Capacitatea de terapie intensivă nu este corect calculată la noi. Centrele regionale trebuie să aibă un număr mai mare de paturi de terapie intensivă. Și anul trecut am dat monitoare la ATI, la cardiologie, dar este o picătură într-un ocean. Aici trebuie să fie un program consistent, de dezvoltare continuă. Exact așa cum facem investiții mici anuale pentru ambulanțe, așa trebuie să procedăm și cu secțiile ATI, să se facă un calcul – care este rata de înlocuire a ventilatoarelor, a monitoarelor și să încercăm să facem contracte pentru aparatură. Și mai mare problemă este personalul. Am ajuns să avem județe fără anesteziști. La Călărași se lucrează cu anesteziști din Bulgaria – foarte bine că au găsit. Problema resursei umane este peste problema dotării cu aparatură la momentul actual.”

Prof. dr. Constantin Ciuce, Clinica Chirurgie I Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca: „Niciodată nu vei găsi un om care să meargă să muncească mult mai greu şi să fie remunerat la fel. Nu poţi plăti la fel o asistentă care lucrează în politraumă şi o asistentă care lucrează la dermatologie (este doar un exemplu). Această diferenţă salarială i-ar motiva pe oameni să vină spre acest domeniu, să nu fugă de el.”

Prof. dr. Sanda Maria Copotoiu: “Ce facem după 12 ore de muncă intensivă? Medicul de urgență are dreptul să se odihnească, ATI-stul nu. Prima condiție a unui medic de urgență este să aibă grijă de propria sănătate, pentru că altfel nu face față pacientului. La Strasbourg, de exemplu, după gardă medicii sunt obligați să se ducă acasă, dacă sunt ATI-ști sau chirurgi. Sunt pedepsiți dacă rămân în spital. Ai noștri stau și muncesc. Chiar dacă există o directivă europeană care protejează consumatorul, cine protejează prestatorul de servicii de sănătate?”

5. Învățământ – s-a discutat despre importanța pregătirii rezidenților, despre necesitatea introducerii unor traininguri post-rezidențiat privind chirurgia de urgență și trauma viscerală, precum și a trainingurilor privind chirurgia de urgență pentru toți urgentiștii și ATI-știi. Prof. dr. Constantin Ciuce: „Trebuie să avem grijă de calitatea învățământului medical românesc, de faptul că facultățile – și o spun ca fost rector – dau diplome de multe ori unor oameni care nu ar merita să intre în sistem din cauza cunoștințelor pe care le au, de faptul că sunt rezidenți care termină anii de specializare pe chirurgie fără să fi făcut operații. ”

Citește și: Interviu cu prof. dr. Mircea Beuran – „Este nevoie de o regândire a sistemului medical de urgență în spitalele românești

 

One Response to 5 puncte nevralgice ale asistenței de urgență în spital – analiza și propunerile specialiștilor

  1. […] seria dedicată acestui subiect, după două evenimente organizate la nivel naţional, în 2012, la Tg. Mureş şi la Bucureşti, şi după conferinţa regională de la Iaşi, martie 2013. O reuşită a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *